Despre "REM" al lui Mircea Cărtărescu

   "Câțiva centimetri, câțiva ani, câteva mii de lei în plus, câteva cărți citite în plus, mă rog, lucruri de felul ăsta despart oamenii"

   Habar nu aveam cine e Cărtărescu, până în clasa a noua sau a zecea, nu îmi mai amintesc precis când am vorbit despre "Travesti" la ora de română. Apoi, în vacanța de vară imediat următoare (cunoașteți elanul specific de descoperire!) m-am apucat să citesc trilogia "Orbitor" (zic m-am apucat, pentru că nici azi nu am finalizat-o, oprindu-mă doar la "aripa stângă"). "Orbitor" însemna de fapt pentru mine la acea vreme mai degrabă obositor, pentru că trebuia să stau cu dicționarul de neologisme lângă mine. M-am lăsat de Cărtărescu repede și l-am reluat pe Eliade al meu iubit, în el mă regăseam (hi hi hi!). L-am revăzut pe Mircea Cărtărescu de câteva ori la televizor și începea să mă enerveze acest scriitor prolific (foarte bine cotat, foarte citit și evident foarte cumpărat - nu se potrivea însă cu ideea mea despre geniile literaturii, care trebuia să fie bogați doar spiritual). Îmi spuneam "Ce naiba mai e și broșura aia cu iubitul femeilor?" Cu onestitate vă spun, și azi mai cred că e doar o cărticică scrisă doar din spirit comercial.
  Ei bine, recent am citit "REM", despre care auzisem cu mult înainte. Pentru cei care au copilărit în București, romanele lui Cărtărescu trebuie să vă trezească o mare melancolie și să vă umple de bucurie. M-am regăsit eu în copilăria personajelor lui, deși majoritatea copilăriei mele s-a petrecut la țară, nu printre blocuri ca a personajelor lui Cărtărescu. Concluzionând, voi bucureștenii care nu l-ați citit pe Mircea Cărtărescu, ar trebui să o faceți degrabă! E minunat să citești despre locurile care-ți sunt dragi, să-ți amintească cineva cum era odată, e plăcut să răscolești prin amintiri frumoase.
  Și acum, să vă povestesc câte ceva despre carte. Evident, ca întotdeauna, nu o să vă rezum paginile acesteia, nu am de gând să o fac, blogul ăsta nu e unul despre referate pentru cei cărora le e lene să citească, eu îmi doresc doar să trezesc dorința de a citi. De fapt, mi se pare mai incitant să-ți spună cineva despre o carte, dar nu să ți-o povestească, să o descoperi tu, să o trăiești prin prisma experienței tale.  "REM"  e o abreviere de la "rapid eye movement", perioada de somn în care apar acele vise pe care le putem povesti a doua zi, în perioada de veghe. Evident, există vise pe care nu ni le amintim, pe care nici nu știm că le-am visat. În timpul somnului REM, corpul nostru e imobil, dar ochii noștri se mișcă așa cum și neuronii noștri lucrează precum am fi treji. Romanul lui Cărtărescu e de fapt o poveste spusă de Svetlana lui Vali. Despre marea ei descoperire, aceea e REM-ului într-o lume ordinară, o lume a unei suburbii Bucureștene din anii '60. Ce sunt de fapt visele? Poate o altă realitate. De fapt cum facem diferența dintre vis și realitate? Poate că ceea ce credem că trăim în realitate e de fapt un vis și invers. Realitatea noastră este însăși percepția noastră, lumea pe care o vedem și o credem e de fapt percepția noastră. Restul nu există. Și vă spun sincer, putem să visăm tot felul de lucruri bizare și fără perla găurită a Svetlanei!

Copilăria...şi mie mi-e dor de ea!

E evident din ceea ce scriu şi mărturisesc fără vină că sunt nostalgică, mă fascinează trecutul şi nu doar al meu! La un moment dat eram îndrăgostită de perioada comunistă, mă încerca un sentiment de apartenenţă în ciuda faptului că nu am apucat prea mult din ea. Tot mai des citesc fie posturi scrise de diverşi bloggeri, fie postări pe facebook despre cât de minunată a fost copilăria unora (implicit a mea) cu jocurile noastre, cazematele, v-aţi ascunselea, bileţelele de dragoste, cărţile de poveşti, romanele etc şi cum copiii de acum nu vor cunoaşte niciodată aceste bucurii! Toate aceste lucruri sunt povestite, scrise de nişte oameni nostalgici! Peste 10-15 ani copiii de acum vor avea şi ei nostalgiile lor (adevărat!) legate de jocurile pe calculator, smartphone-uri, tablete, facebook. Acum e copilăria lor, momentul lor istoric, lăsaţi-i să şi-l trăiască în realitate, nu în trecut, nu îi privaţi de ceea ce sunt destinaţi să trăiască! Odată cu trecerea anilor, lumea se schimbă, evoluează, se transformă! Nici părinţii noştri nu aveau poate televizor sau telefon în copilărie, noi am avut! Cât depre bunicii noştri, unii nu au beneficiat nici de electricitate...Credeţi că avem vreun handicap faţă de predecesori? 

Poate ar fi bine să lăsăm cursul firesc al lucrurilor să se desfăşoare, oamenii nu pot fi mai răi sau mai buni de la o generaţie la alta, nouă ni se pare că în trecut era mai bine doar pentru că ne încearcă nostalgia trecutului!

Nu internetul, calculatoarele şi telefonia mobilă le distrug copiilor de acum copilăria, noi încercând să-i blocăm să şi-o trăiască, doar pentru că ne e greu să ne adaptăm schimbării!

Scriam aici despre snobism, probabil postarea mea poate fi încadrată cu succes în categoria snobism invers. Recunosc că acesta poate fi util până la momentul în care devine snobism pur şi îi contaminează pe toţi.