Ally McBeal, serialul copilăriei mele

    Nu mi-am dorit niciodată să devin avocat, poate și pentru că deja visam la o profesie la fel sau poate mai frumoasă decât dreptul. Pe care am ajuns să o practic. Dar în fine, nu o să vorbesc acum despre cum îmi petrec timpul...
   Îmi amintesc însă despre cum îmi petreceam fiecare duminică seara cu ceva ani în urmă: mă uitam la Ally McBeal. Ea, o avocată frumoasă și de succes, mereu căutând o lume imaginară care să-i umple golurile...Golurile lăsate de neîmplinirea personală, de despărțirea de Billy Thomas, iubitul ei din adolescență. Lăsând la o parte fantasmagoriile ei, nu era oare serialul realist? Ajunsă întâmplător să lucreze cu el în aceeași firmă începe o legătură platonică, reface anumite conexiuni sufletești.  Iar el, căsătorit, nedesprins niciodată cu totul de ea, nu poate rezista acestor conexiuni. Oare nu așa se întâmplă și în realitate? Primul sezon este poate cel mai frumos din cele 5. Au mai pierdut din rating după ce interpretul personajului lui Billy, Gill Bellows, a părăsit serialul, dar și-au recăpătat o parte din fani introducându-l pe Robert Downey Jr în sezonul 3 parcă...
    Mi-a plăcut mult serialul, chiar dacă pe alocuri poate fi catalogat superficial. Vă mai amintiți de John Cage și de ciudățenile lui? De Richard, șeful, mereu condus de principii materiale, dar în fond și el un sensibil? De Ellaine, secretara blondă și ușuratică, dornică să iasă în evidență cu invențiile sale? De Renee, prietena și colega de apartament a lui Ally? Iar muzica din serial era extraordinară, o ascult și acum frecvent pe Vonda Shepard. Cât despre Callista Flockchart, despre care încă se spune că a rămas anorexică din timpul serialului, am urmărit-o cu plăcere și în ”Brothers and sisters”.