"Rămas bun.
Mă numesc numai Lorelei. Legenda spune că am ucis.
Anii mei tineri au sunat a cântec, dar am trecut pe lângă ei cu dragostea de mână
şi am rămas cu mâna întinsă ca a regelui Lear.
Mi-e sufletul ca tufişul Păiurului pe coasta Mării
Negre; numai ghimpi curbi care-au încununat odată fruntea lui Hristos.
A trecut o ploaie de primăvară şi s-a ţesut în
zare brâul frânt de mătase al curcubeului; cu el îmi încing mijlocul şi mă
duc." Lorelei, Ionel Teodoreanu
În Valea Rinului, în Sankt Goarshausen, există o
rocă numită Lorelei, care îngustează valea şi o face periculoasă pentru navigaţie.
Legenda spune că o fată pe nume Lorelei, după ce şi-a pierdut iubitul căzut de
pe stâncă în apă, s-a transformat în sirenă şi cântând îi blestema pe pescari
ca atunci când vor privi stânca, bărcile lor să se scufunde şi ei să piară în
apele Rinului. Numele Lorelei provine din două cuvinte: „lureln”, care înseamnă
murmur şi „ley”, care înseamnă rocă. În portul Sankt Goarshausen există o
sculptură a sirenei Lorelei. De asemenea, în Viena, în faţa Operei există o
fântână a celebrei sirene, cu mai multe
statui care reprezintă fiecare durerea, dragostea şi răzbunarea.
Heinrich Heine a compus poemul "Die Lorelei" având ca
inspiraţie legenda acestei nimfe ucigătoare, iar Franz Liszt a transpus poemul
în muzică.
În ceea ce o priveşte pe Lorelei a lui Teodoreanu,
se pare că acesta i-a pregătit destinul imediat după ce a creat-o.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu