„Totul cu măsură. Omul este măsura tuturor
lucrurilor” Protagoras
De câţiva ani încoace o dată pe lună sau
atunci când îmi amintesc tipăresc în fereastra de la Chrome cele două litere
magice pentru unii, „n” şi „y”, iar restul vine de la sine, deoarece laptopul
meu mă duce direct unde vreau, adică pe site-ul celor de la The New York Times.
Cum ajung pe prima pagină mă duc glonţ la secţiunea care mă delectează cel mai
mult: Home&Garden şi de aici urmează toate slideshow-urile cu imagini şi
detalii despre locuinţe sau mai bine zis case, de cele mai multe ori din SUA,
dar şi din Europa (la un moment dat au prezentat la secţiunea „House
Hunting” o casă de pe lângă Sibiu). E o încântare pentru ochii şi mintea mea să văd atâtea exterioare, grădini, interioare, decoraţiuni, ferestre albe de la care se pot privi tablouri incredibil de frumoase! Intru
nu foarte des, deoarece accesul este limitat (poţi să deschizi maxim 10
articole, după care plăteşti) şi stau aproximativ 30-40 minute. Cu toate că
preţul de acces nelimitat nu e prohibitiv, mie îmi place să rămână aşa: o
plăcere scurtă. E ca atunci când aşteptam o zi întreagă să apară episodul
preferat, nu vizionam compulsiv 10 episoade odată. Nu e doar o zi, ci o lună
dar îmi place aşteptarea şi bucuria pe care o trăiesc. E mai bine să nu-ţi
saturezi receptorii niciodată, pentru că dacă o faci s-ar putea să nu mai
răspundă (se cheamă "downregulation"!). Şi gândidu-mă la dulcea aşteptare la care sunt supusă mi-a venit în minte această reflecţie care conţine atât de multă înţelepciune!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu