Michael Jackson a murit….

Ştiu că este cel mai vehiculat subiect de ştire din ultimele zile şi că toată lumea încearcă să facă audienţă pe seama lui. Eu nu vreau asta şi chiar dacă aş vrea, nu aş avea niciun rezultat pentru că blogul meu nu e în topul căutărilor. Vroiam doar să marchez cumva momentul şi să-mi manifest tristeţea. Eu am aflat vestea vineri dimineaţa, mergând cu autobuzul. Am fost şocată şi am suferit. Şi eu ca mulţi alţii credeam că Michael va trăi veşnic. Dar n-a fost să fie...Prima dată când a venit în România şi când am auzit de el eram la grădiniţă. Dar asta nu mă împiedică să-mi amintesc. Vârsta nu m-a împiedicat nici atunci să văd înregistrarea concertului de la Bucureşti. Câţi ani au trecut! De ce-mi pare rău? Pentru că o parte a memoriei mele afective se leagă de cântecele lui. Pentru că numele lui îmi aminteşte de vremuri trecute, de copilărie. Pentru că a fost un megastar şi pentru că a depăşit mediocritatea, dar această superioritate i-a adus şi sfârşitul. Pentru că a fost o persoană sensibilă şi cu multe suferinţe sufleteşti, pe care nu a reuşit să şi le rezolve. Nu trebuie să-ţi placă neapărat cântecele lui ca să suferi că a murit sau ca să-l apreciezi. Mă doare mai ales că nimănui i-a părut rău să-l vadă cum se distruge, că nimeni nu i-a sesizat frustrările şi că nimeni nu l-a ajutat necondiţionat. În fine, Dumnezeu să-l odihnească!
Am ataşat un link de la o melodie de-a lui care mă emoţionează puternic „Heal the world”: http://www.youtube.com/watch?v=iQ6wupB-5Fs