The book of fate

"The only person  who had no role in these discussions, who never offered a suggestion, who never asked a question, and whose opinion didn't matter, was me. I sat awake all night overwhelmed with sadness and anxiety. I begged God to take my life and  save me from that forced marriage."

E povestea unei vieți trăite în Iran, cu rigorile religioase, cutumele căsătoriilor aranjate, ale femeilor supuse, dar și a evoluției lor pe perioada revoluției lui Shah. Cartea este despre Massoumeh, o fată născută într-o familie tradițională, care trăiește bucurii nevinovate ale adolescenței, ce îi vor schimba complet cursul vieții. Massoumeh este pasionată de școală, de lectură, iar mutarea familiei din Qum în capitală, Teheran, pare să îi deschidă și mai mult orizonturile. Din nefericire, gândirea obtuză a mamei și a fraților ei ajung să îi taie aripile.

Câteva schimburi de saluturi și de priviri și două scrisori nevinovate din partea studentului la farmacie, Said, cu complicitatea pritenei sale, Parvaneh, duc la efecte devastatoare. Farții săi o acuză că și-a dezonorat familia, motiv pentru care inițial, îi aplică pedepse fizice, imobilizând-o la pat pentru câteva săpătămâni bune. Tot scandalul și agresivitatea sunt întreținute de către mama sa, o femeie cu principii tradiționale bine respectate. Pe de altă parte, tatăl său, singurul susținător al dezvoltării sale, este dezamăgit și o lasă în voia celorlalți. Deoarece Saiid nu se arată pentru a-i cere mâna, frații lui Massoumeh încep să caute pretendenți pentru a o mărita și spăla rușinea familiei. Cei trei frați ai săi sunt de o agresivitate și frustrare nemărginite, sub pretextul respectării tradițiilor și regulilor unei familii islamice. Printr-un noroc, la recomandarea vecinei sale, doamna Parvin, Massoum ajunge să fie căsătorită cu un comunist educat, care nu este atât de supus cutumelor vechi. Viața lor împreună este umbrită însă de plecările frecvente ale lui Hamid în scopuri revoluționare. Massoumeh este cea care îl așteaptă mereu, având grijă de casă și de cei doi copii ai lor (de fapt, cei trei, ultima fiind o fată, Shirin). O viață mereu agitată, neliniștită, care culminează cu executarea lui Hamid. Este admirabil devotamentul lui Massoumeh față de copiii săi și încercarea continuă de a le păstra bucuriile copilăriei, de a-și ascunde mereu depresia, evitând să le ofere acestora o viață tristă. În plus, deoarece neajunsurile financiare deveneau doborâtoare, Massoumeh se luptă să își câștige singură banii.

E o poveste tristă, despre cât de doborâtoare ajung să fie necazurile unora. E vorba despre curaj și perseverență împotriva obstacolelor. Finalul este amar, pentru că în ciuda tuturor eforturilor și sacrificiilor făcute pentru copiii săi, Massoumeh nu poate să fie fericită. Din nou, rigorile societății se interpun, de această dată prin copiii săi, care vor ca mama lor să rămână văduva unui erou.

Cartea este și despre diferențele dintre generații de femeie diferite: bunica și mama lui Massoumeh, niște femei foarte tradiționaliste, care pun mai presus de orice regulile societății islamice și pe de altă parte, despre Massoumeh și fiica ei, Shirin, care reprezintă lupta pentru egalitate, emancipare.

Supunere

"Je n'aurais rien à regretter"

Michel Houellebecq este un autor francez, remarcat mai ales după publicarea romanului "Soumission". Întâmplător, cartea a apărut pe piață tocmai în ziua atentatului din ianuarie 2015, de la ziarul francez Charlie Hebdo.
Dacă priviți fotografia de pe coperta cărții, se observă un Turn Eiffel cu o semilună în vârf, imagine care are rolul de a atenționa, alături de titlu, că o să citiți despre acaparareaFranței, și apoi a Europei, de către islam. O supunere care se face ferm, dar în lipsa conflictelor.
François este profesor de literatură la Universitatea Sorbona. Celibatar convins, pasionat de Huysmans (despre care și-a conceput și teza doctorală), trăind povești pasionale, dar efemere, cu studente, pe parcursul anului școlar, ajunge totuși să dezvolte o pasiune aparte pentru una dintre ele, Myriam. Nu e un catolic practicant, ci mai degrabă pur laic, dar este un reprezentat al libertății europene. La început totul este liniștit, dar odată cu câștigarea alegerilor de către Mohammed Ben Abbes, islamul pune stăpânire pe Paris, pe Franța. François este sceptic legat de islamizarea Franței, iar atunci când Myriam îl anunță că va pleca în Israel, consideră această decizie radicală. I se pare de necrezut când își întâlnește unul dintre colegi la o sindrofie, un mediocru de altfel, care a ajuns să ocupe o poziție însemnată în facultate în urma convertirii la religia islamică. Cel mai dureros și incredibil este cum lumea intelectuală devine acaparată, iar finalul culminează cu transformarea lui François.
E un final cumva neașteptat, dar careconfirmă titlul. E dureros că un intelectual ce pare de neconvins ajunge într-un final să-și cotrazică valorile. Este supremația majorității, a ideii că puțini sunt incoruptibili. Mă așteptam la un martir și am sfârșit cartea dezamăgită, concluzionând că era despre un laș. Lași devenim aproape cu toții în asemenea circumstanțe.
Probabil Michel Houellebecq este islamofob, iar comentariul meu despre carte pare la fel. Sunt un om tolerant și cred totuși că fiecare are dreptul să trăiască așa cum vrea, de aceea detest aceste cuceriri forțate.