Am fost la San Michele!

    "My home shall be open for the sun an the wind and the voices of the sea- like a greek temple - and light, light, light everywhere" Axel Munthe

    Știu prea bine, și roșesc în sinea mea, a trecut ceva timp de când n-am mai scris pe blog, deși am mai postat pe facebook. Nu l-am abandonat, dar parcă în ultimele luni, nu mi-am găsit nici energia și nici motivația să scriu. Nu-i o nepăsare, sau în fine, e o nepăsare și pe alocuri o indolență, pe care mi le reproșez. Am așteptat acest impuls ca să reîncep și azi el m-a doborât. Tot ce vreau să vă spun este că azi sunt o Luli mai puternică și mai bună decât cea dinainte, și cel mai important, mai încrezătoare!
   Ei bine, am ajuns în acel loc minunat pe care îmi doream demult să-l văd, insula Capri. De fapt am văzut mare parte din Coasta Amalfi, dar o să vă povestesc pe rând pe unde am mai umblat anul acesta. Una dintre cele mia mari bucurii sau satisfacții din viața asta mi se pare să ajungi în locurile despre care ai citit, să vezi operele de artă pe care le-ai văzut în albume, să călătorești.
   Insula Capri este una dintre cele mai exclusiviste și luxoase insule din lume, cunoscută fiind pentu mulțimea de celebrități ce își face vacanțele aici. Pe insula Capri se ajunge desul de ușor din Napoli cu feribotul. Aceasta cuprinde 2 mici orășele, Capri și Anacapri, primul fiind ceva mai aglomerat, dar amândouă la fel de fermecătoare. Pentru a ajunge în Anacapri, se merge cu un autobuz din Capri, fie pe jos din portul Marina Piccola.
   Ajunsă în insula Capri, am vizitat  și vila doctorului Munthe, celebru pentru "Cartea de la San Michele", despre care v-am povestit aici. Nu vreau să vă plictisesc cu detalii, o să vă împărtășesc doar niște imagini surprinse acolo. Pot să adaug că pe tot parcursul vizitei în Anacapri, m-au urmărit descrierile pe care le citisem în carte, iar totul părea să confirme așteptările mele despre acest loc. Sper că dacă postarea mea nu v-a determinat să-l citiți, fotografiile de mai jos o să o facă. O mare superbă, cea Tireniană, văzută de sus, de pe stânci face ca acest loc să rămână unul neprețios! Și o piesă de Schubert, ce face parte din muzica ce se aude vibrând în acel loc magic.

Cartea de la San Michele

„Nu dăruieşti nimic oamenilor dacă nu te dăruieşti pe tine. Ceea ce păstrezi pentru tine vei pierde, iar ceea ce dăruieşti, al tău rămâne pe veci. ”

Ca aproape toţi oamenii care mai citesc literatură am început destule cărţi pe care nu am fost în stare să le duc la capăt sau pentru care credeam că nu merită să-mi pierd vremea. Aşa s-a întâmplat şi cu cartea lui Axel Munthe „Cartea de la San Michele”, pe care din fericire am apucat să o iau a doua oară în mână la interval de vreo 3 ani. Îmi place să cred că mi-am mai educat gusturile pentru lectură odată cu trecerea timpului. E o carte autobiografică, o carte care vorbeşte despre ce înseamnă cu adevărat profesia de medic. Autorul de origine suedeză Axel Munthe, discipol al lui Charcot la Salpetriere, pasionat de neurologie, medic renumit în lumea bună a Parisului din acea vreme împărtăşeşte o parte din aventurile şi trăirile sale în această carte.

Vorbind despre victoriile morţii şi înfrângerile sale, spune: „La început, când ea (moartea) sta victorioasă de o margine a patului şi eu neputincios de cealaltă margine, nu prea o luam în seamă. Pe-atunci viaţa însemna totul pentru mine, ştiam că misiunea mea încetează când începea a ei şi obişnuiam să-mi întorc doar faţa de la sinistra mea colegă, înciudat de înfrângere. Dar pe măsură ce mă obişnuiam cu ea, o pândeam cu atenţie crescândă şi cu cât o vedeam mai mult, dorinţa mea de a o înţelege sporea. Am început a-mi da seama că avea partea ei de muncă aşa cum o aveam şi eu pe a mea, misiunea ei de îndeplinit ca şi mine, că la urma urmei eram camarazi; că atunci când bătălia pentru viaţa unui om lua sfârşit şi ea câştiga, era mult mai bine să ne privim fără de teamă drept în ochi şi să fim prieteni. Mai târziu, a venit o vreme când o socoteam singura mea prietenă, când o doream şi aproape o iubeam, deşi ea nu părea să mă ia în seamă. Câte nu m-ar putea învăţa dacă aş fi în stare să citesc pe întunecatu-i chip! Câte goluri în sărăcăcioasele mele cunoştinţe asupra suferinţelor omeneşti n-aş fi putut împlini. Ea era singura care citise ultimul capitol ce lipsea din tratatele mele de medicină, în care totul se explică, unde se găsesc soluţiile tutror enigmelor şi sunt date răspunsuri tuturor întrebărilor! ”

Era convins că aprecierea şi căutarea de care se bucura se bazau pe încrederea pe care le-o inspira pacienţilor, o calitate despre care spune el că reprezintă secretul reuşitei în practica medicală. El argumetează şi ideea potrivit căreia medicii nu ar trebui să accepte plăţi de la pacienţi, deoarece nu trebuie confundaţi cu negustorii sau hienele, considerând profesia de medic ca o misiune sacră.

Ei bine, de unde titlul cărţii? Axel Munthe s-a îndrăgostit de insula Capri din Italia, unde şi-a dorit să se retragă. Banii pe care i-a strâns i-a folosit pentru restaurarea unor ruine antice descoperite pe insula Capri şi a creat ceea ce există şi astăzi – vila San Michele (www.sanmichele.org).

Este o carte extarordinară, una dintre preferatele mele şi o recomand mai ales celor care şi-au dorit să devină medici dar şi-au pierdut motivaţia.