What we lose

"And when I tried to speak, only tears came. The pain was exponential. Because as much as I cried, she could not comfort me, and this fact only multiplied my pain. I realized that this would be life; to figure out how to live without her on my back; her soft, accented English telling me Everything will be all right, Thandi. This was the paradox: How would I ever heal from losing the person who healed me?"

Romanul lui Zinzi Clemmons, "What we lose", este unul dintre bestseller-urile anului 2017. Autobiografic, acesta derulează în paralel, pe de o parte etapele parcurse alături de mama bolnavă de cancer și pe de cealată parte, introspecția legată de adolescență și maturizare.
Cu multă sinceritate și curaj, paginile scrise despre boală și despre pierderea unuia dintre cei mai dragi oameni din lume, adică mama, reușesc să producă trăiri tulburătoare ale celui ce citește.
Născută dintr-o familie mixtă (tată alb și mamă de origine sud-africană), Zinzi Clemmons ne introduce mai întâi în lumea Africii de Sud. Deși  ne aflăm post "apartheid", spaima de a fi tâlhărit sau omorât este permanentă (la un moment dat, în carte, este descrisă și experiența lui Oscar Pistorius, cel care și-a ucis iubita din greșeală, gest justificat prin faptul că acolo toată lumea doarme cu pistolul sub cap). Părinții săi s-au cunoscut în Botswana, iar ulterior mama sa s-a mutat în Philadelphia, căsătorindu-se cu tatăl ei.
O parte din roman se concentrează pe diagnosticul mamei și viața de după aflarea lui (diagnostic, chiar dacă cel mai de temut, perceput ca o ușurare după lungi căutări și incertitudini). Cancerul, o boală pe care ea o considera privilegiată înainte (cu toate campaniile, brățările, strângerile de fonduri ce îi erau dedicate) i se revelează în cel mai crunt mod. De la diagnosticul necruțător la ședințele de chimioterapie, la durerile permanente care cereau morfină permanent, la pierderea autonomiei, la degradarea corporală, până la ultimele zile într-un ospiciu, unde oamenii veneau să moară. Suferința culminează, evident, cu deznodământul final, cel așteptat de altfel, al morții și cu adaptarea la noul statut, cel e orfan.
În paralel cu toate trăirile legate de suferința și dispariția mamei, citim despre celelalte întâmplări ale vieții mature: despre școală (dar și abandonul ei), despre iubire, dar și despre plictiseală și decristalizare, despre copil, dar și despre momentul renunțării la el, despre sex și despre nevoia de a defula, a evada din suferință.

"My graph resembled the form of an asymptote, the mathematical equivalent of ineffability: an object attempting to approach a line but forever failing. In the same way, my mind was trying to reconcile my new reality and failig, over and over again. "