"Oameni sărmani", primul roman al lui Dostoievski

"Ce-i o carte? Scorneală pusă pe seama oamenilor! Până şi un roman e o minciună, scrisă de dragul huzurului şi citită de cei ce n-au altă treabă" Makar Devuşkin, personajul principal

Înainte de a scrie despre prinţi, burghezie, lume bună, Dostoievschi şi-a început cariera de scriitor cu un roman despre oameni simpli, neprivilegiaţi, despre acei oameni care-şi duc existenţa uneori la limita supravieţuirii. "Oameni sărmani" este o operă scrisă sub formă epistolară, cuprinzând corespondenţa dintre un funcţionar ordinar şi o orfană. Cartea uimeşte prin simplitatea personajelor principale în contrast cu profunzimea sentimentelor pe care aceştia le trăiesc. Personajul principal, pe numele său întreg Makar Alexeevici Devuşkin este un simplu copist care trăieşte de pe o zi pe alta, cu aceleaşi haine ponosite de la care stau să cadă nasturii, roase în coate, cu aceleaşi cizme cârpite, rupte prin care îi ies degetele, cu tălpile pe jumătate desprinse, ruşinându-se mereu să nu-l observe colegii săi de muncă. Rudă îndepărtată cu bolnăvicioasa orfană Varvara Alexeevna, îi poartă acesteia cele mai curate sentimente, fiind tot timpul îngrijorat de soarta acesteia, lipsindu-se uneori chiar de la hrană pentru a-i trimite cadouri (muşcate, bonboane sau materiale pentru rochii). Varenka este o orfană plăpândă, cu sănătatea şubredă,  alungată de o mătuşă după moartea mamei, care trăieşte şi ea de pe o zi pe alta de pe urma lucrului de mână, singura ei sursă de supravieţuire. Deşi la început Makar Devuşkin poate creea o anumită antipatie pentru mentalitatea sa simplă şi limitată, pe parcursul lecturii mi-a smuls milă şi compasiune. Finalul romanului este însă şi mai trist. E o dovadă că neputinţa este mereu învinsă de bani şi că aceştia deţin supremaţia, chiar şi asupra sentimentelor celor mai puternice. Varenka, măicuţa lui Makar (aşa cum obişnuieşte acesta să i se adreseze în scrisori) este curtată de un moşier  bogat, Bîkov, care la început îi este insuportabil dar care se dovedeşte ulterior pentru ea soluţia salvatoare de la sărăcie şi moarte. Cartea se termină cu ultima scrisoare a lui Makar Devuşkin, în acelaşi stil protocolar, rămasă fără răspuns, în care îi cere Varenkăi să anuleze nunta cu Bîkov, promiţându-i să-i ofere aceleaşi lucruri materiale, dacă ele o fac fericită: "La urma urmei ce-i Bîkov pentru dumneata? De când îţi este pe placul inimii? Sau...poate numai pentru că-ţi cumpără volane şi altele de acest fel? Dar ce-i un volan şi pentru ce ţi-o trebuind? Fleacuri, măicuţă! Aici e vorba de o viaţă de om, iar nu de-o cârpă cum e volanul acela! Că-i o cârpă, volanul, o cârpă, măicuţă, şi atâta tot! Dar şi eu, şi eu de îndată ce o să iau leafa, o să-ţi cumpăr câte volane vrei!"