„În Antichitate, cine spunea învins, spunea femeie; anumite popoare, pentru
a umili duşmanul învins, îl însemnau cu un triunghi, reprezentare a organului
feminin”
„Femeile spun mereu despre ele că dăruiesc, în vreme ce nu fac decât să
înghită. A se vedea şi poziţia din timpul actului (altminteri atât de ridicolă:
o poziţie de broască)”
„În orice femeie zace o curvă gata să iasă la suprafaţă, iar lucrul ăsta se
întâmplă atunci când fredonează”
Am citit cele patru volume din tretralogia „Fetele” a lui Montherlant pe
sărite, începând cu volumul 2 – „Pitie pour les femmes” adică „Îndurare (aici
traducerea e uşor eufemistică pentru că s-ar fi putut foarte bine traduce prin
milă) pentru femei”(pe care am citit-o întâmplător şi tot întâmplător în franceză, fără să ştiu
că sunt de fapt 4 volume), după care a urmat fireasca curiozitate când am dat
peste încă o carte de-a lui, să vreau s-o citesc, aşa că am citit „Demonul
binelui”. Asta se întâmpla acum câţiva ani, după care în urmă cu mai puţin de o
lună am găsit şi celelalte 2 volume şi le-am citit. Sincer, nu cred că am
pierdut ceva citindu-le aşa haotic. Da, sigur, prima dată m-a înfuriat, m-am
simţit atacată personal, doar pentru că făceam parte din această categorie
vulnerabilă – sexul feminin. Pe de altă parte, Solange Dandillot nu era tocmai
o femeie pe gustul meu, şi uneori îi dădeam dreptate lui Costals. Nici
celelalte personaje nu-mi plăceau, poate tocmai pentru că erau prezentate doar
din anumite perspective. În fine, l-am urât pe Costals, l-am urât pe Henry de
Montherlant, poate pentru că nu era nimeni care să ia apărarea femeilor, nimeni
care să prezinte în paralel cum sunt bărbaţii....În fond, cu toţii oameni. Mi-a
plăcut însă finalul, din ultimul volum „Leproasele”, analogia aceea care
evidenţiază simplul fapt că luăm în seamă doar oamenii de care ne pasă. Cu
siguranţă că Montherlant avea o relaţie specială cu femeile, altfel nu le-ar fi
acordat atât de mult interes. Din ce am citit, se pare că Montherlant era gay, cu
toate că nu a recunoscut direct acest lucru. Furia mea legată de ce a scris în
„Fetele” s-a stins şi i-a luat locul o tristeţe, descoperind că s-a sinucis.
Am scris câteva citate mai sus, poate unele sunt scoase din context. Girls,
ladies, don’t
take it personal!
Şi, ca să continuu în acelaşi fel ca în ultimele postări, am pus o poză
care nu are nicio legătură cu textul, ci doar cu ideea de vacanţă, care mă
bântuie chiar şi după ce a trecut!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu