M-a fascinat dintotdeauna orientul. Există pe de o parte o atracție și pe de cealaltă parte o frică. Mă captivează lumea lor atât de diferită de a noastră și o resping totodată pentru că trăiesc poate cu prejudecata că e echivalentul subjugării feminine. Bărbații lor, atât de fermecători și uneori atât de brutali! Am avut cumva ocazia să interacționez cu această lume și mi-am întărit pe de o parte unele păreri, în timp ce unele s-au ruinat cu totul. Orientul acesta misterios și zgomotos e și el o normalitate, o alta diferită de cea pe care o cunoaștem noi!M-am uitat pentru a treia oară la filmul "Cairo Time", o scurtă aventură romantică. E genul de poveste care nu se uită niciodată și din care te poți hrăni mult timp după ce ea s-a consumat. În fond, tocmai faptul că nu s-a consumat o face frumoasă. Și mai e frumoasă și pentru că s-a petrecut firesc și neașteptat, așa cum vin unele lucruri, în circumstanțe aparent nepotrivite. E o întâmplare care te scoate din cotidian, te anunță cumva că trăești, te determină să trăiești bucurii nebănuite. O bucurie mi-a produs și mie filmul ăsta de fiecare dată când l-am văzut, mai ales că se petrece într-un loc atât de special, pe care doresc de mult să îl văd: Egiptul cu piramidele sale din Giza. O poveste (sau cum spun americanii "a fling") dintre o americancă și un egiptean. Ea, Juliette, venită să își petreacă vacanța cu soțul său diplomat, detașat în Egipt și el, Tareq, fost subaltern al soțului, un arab fermecător. El o ajută pe ea să descopere Cairo, iar ea începe să îl descopere pe el! Cel mai trist moment este evident finalul, când ea merge cu Mark, soțul său, să vadă piramidele pentru prima dată, cu toate că privilegiul îi fusese deja oferit lui Tareq.
sursă foto
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu