“În orice caz, în mintea mea am văzut o mulţime
de copii mititei jucând un joc în lanul întins de secară. Mii de copii ― şi
nimeni în jur, adică niciun om mare, în afară de mine. Şi eu stau la marginea
unei prăpăstii ameţitoare. Şi ştii ce fac? Prind copiii să nu cadă în prăpastie.
Vreau să spun, când aleargă şi nu se uită unde merg, trebuie să le ies în cale şi
să-i prind. Asta aş face toată ziua. Aş sta de veghe în lanul de secară.
Ştiu că-i o nebunie. Dar e singurul lucru care m-ar tenta. Ştiu că-i o nebunie.”
„Veşnic mă trezesc spunînd "Îmi pare bine de cunoştinţă" unor oameni pe care nu mă bucur deloc că i-am cunoscut. Totuşi, trebuie să spui lucrurile astea dacă vrei să trăieşti”
Este un roman scris de către J.D. Salinger, un autor
american, fermecător prin naturalismul cu care scrie. Eroul principal este un
adolescent pe nume Holden Caulfield, un băiețaș tipic american dintr-o familie
oarecum avută, fără calități deosebite, cu preocupări tipice pentru vârsta sa, ajuns
în pragul exmatriculării de la o școală de prestigiu din cauza lipsei sale de
interes pentru cursurile frecventate, mai puțin pentru literatura engleză.
Cartea este scrisă la persoana I, foarte natural, fără figuri de stil și fără
înflorituri, dar tocmai acest lucru impresionează. Tânărul Caulfield, în ajunul
vacanței de Crăciun, primește vestea că va fi exmatriculat din cauză că a picat
trei materii din cele patru studiate. De la ura pe care o devoltă pentru
Pencey, școala aceasta renumită care acum îl izgonește, se țese o întreagă
poveste printre ale cărei scopuri este și acela de a explica de ce acestui
adolescent nu-i place să facă nimic. Cele mai frumose sunt descrierile pe care
le face pesroanelor cu care ajunge să interacționeze: de la Sally, fata snoabă,
căreia îi plac anumite piese de teatru doar pentru că joacă anumiți actori,
considerați de Holden cabotini, la colegii săi de cămin (Robert Ackley, băiatul
cu coșuri pe care și le rupe mereu, murdar, cu dinții nespălați, care-și taie
unghiile din carne, la Stradlater, colegul de cameră, băiatul frumos și
împarfumat care vrăjea fetele, la profesorul de istorie care îi ține prelegeri
încercând să-l aducă pe calea cea bună, la profesorul la care înnoptează care
se dovedește un pervers, la fratele său D.B. care scria scenarii de piese de
teatru și filme și locuia la Hollywood, la fratele său bun Allie, care a murit,
la mama sa care de atunci a rămas sensibilă, la sora sa mai mică Phoebe căreia
îi împărtășește secretele sale și mai ales dorința sa de a-și petrece viața de
veghe în lanul de secară). Holden e în fond un adolescent ordinar, scârbit de
fățărnicia celorlalți, revoltat cumva împotriva tiparelor, snobismului și
regulilor. Negăsindu-și locul nicăieri încearcă să evadeze. Toate dezvăluirile
sale curg spontan, ca și cum doi prieteni ar sta de vorbă, fără formalizări.
Pe
lângă stilul foarte natural mi-a plăcut Salinger și pentru că are simțul
umorului. Am citit cartea prima dată în liceu, apoi am mai citit de Sallinger „9
povestiri”, printre care și cea mai cunoscută „Petru Esme cu dragoste și
abjecție”, o nuvelă scrisă sub influența puternică a războiului. În ultima
perioadă m-am tot gândit la Salinger și mă intriga faptul că citisem cartea
dar o uitasem cumva. Recitind-o, am avut doar o vagă impresie de deja-vu, de
fapt chiar am uitat-o. Pot spune cu siguranță că acum mi-a plăcut mai mult ca
atunci, am înțeles-o altfel.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu