Aparent niciuna...
Sa vorbim despre Goethe mai întâi. Înainte să-mi placă chimia (mai precis într-o vacanţă de vară), am citit "Afinităţile elective" ale lui Goethe. Cartea porneşte de la principiul chimic potrivit căruia două substanţe se amestecă, formează legături chimice pe baza afinităţilor dintre ele. Cu cât afinităţile sunt mai mari, cu atât atracţia este mai mare şi legăturile mai puternice. Ca un prolog la acest roman, Goethe descrie următoarea reacţie chimică: substanţele A şi B sunt amestecate, sunt legate, mai bine zis, pe baza afinităţilor chimice. Dacă se adaugă o a treia, C, cu mai multe afinităţi pentru A faţă de B, legăturile dintre A şi B se rup, iar între C şi A se formează alte legături mai puternice, se omogenizează, iar substanţa B este îndepărtată, ca un ulei faţă de un amestec hidrosolubil. Poate aţi intuit că romanul este unul de dragoste şi că prologul nu vrea decât să explice, să justifice de ce uneori doi iubiţi ajung să fie despărţiţi de o a treia persoană. Pentru că atracţia se bazează în primul rând pe afinităţi, o ştie şi Alex Velea! (reascultaţi melodia min 2:00). Nu ştiu dacă cel care a compus melodia a citit cartea sau dacă era doar pentru rimă, dar până la urmă explicaţia e intuitivă.
PS: Să nu mă contraziceţi acum cu principiul potrivit căruia polii opuşi se atrag!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu