Aveam nevoie să citesc ceva pe drum și nu aveam nimic pregătit. Iar la Inmedio aveau o ofertă limitată, din care mi-am ales jurnalul din ultimele luni ale Reginei Maria, publicat cu ocazia celor 100 de ani de la Marea Unire. Aproape am terminat cartea pe drum și probabil tristețea de a doua zi i se datorează. Când citești despre boală și suferință, ele încep să nu îți mai fie străine (nici nu îmi sunt prin prisma profesiei pe care o am).
Citeș
ti și speri, la fel ca omul acela, că suferința și neputința se vor sfârși, că boala se va vindeca. Dar pe măsură ce cartea se termină, deznodământul este cel mai trist.
Regina Maria își povestește ultimul an: cum a început boala, cum a trecut prin tratamentele și dietele restrictive, cum a fost văzută de renumiți specialiști din Europa, cum zilele mai bune erau doar o amăgire și cum speranța de vindecare a dus-o într-un sanatoriu din Italia. Pe lângă amprentele bolii, descoperim și viața de regină, la acea vreme retrasă însă activitățile politice ale vremii. În anii 1937-1938, Carol al IIlea era cel care conducea România, iar regina se temea mereu de aroganța sa și incapacitatea sa de a lua decizii bune pentru țară. Povestește despre călătoriile la Bran și Balchik, despre șederea la Cotroceni, despre dragostea sa pentru flori, dar și pentru muzică, film și literatură. Primește vizite și audiențe aproape zilnic, scrie despre ele , dar și despre copiii săi (Ileana, Nicki, Mignon, Elisabeta, Carol). Jurnalul nu este doar sfârșitul unei povești de viață, ci și o carte istorică.
Luna iulie a anului 1938 o prinde pe regină internată la Dresda, unde se stabilește diagnosticul de ciroză hepatică, starea sa exterm de precară determinând-o să se întoarcă în România pentru a-și da sfârșitul. Ultimele note din jurnal au fost scrise cu o săpătmână înainte de moarte.
Regina Maria va muri la Pelișor la scurt timp de la sosire și va fi apoi dusă la Cotroceni pentru funeralii și înmormântată la Curtea de Argeș.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu