Legenda lui Lorelei

"Rămas bun.

Mă numesc numai Lorelei. Legenda spune că am ucis. Anii mei tineri au sunat a cântec, dar am trecut pe lângă ei cu dragostea de mână şi am rămas cu mâna întinsă ca a regelui Lear.

Mi-e sufletul ca tufişul Păiurului pe coasta Mării Negre; numai ghimpi curbi care-au încununat odată fruntea lui Hristos.

A trecut o ploaie de primăvară şi s-a ţesut în zare brâul frânt de mătase al curcubeului; cu el îmi încing mijlocul şi mă duc." Lorelei, Ionel Teodoreanu

În Valea Rinului, în Sankt Goarshausen, există o rocă numită Lorelei, care îngustează valea şi o face periculoasă pentru navigaţie. Legenda spune că o fată pe nume Lorelei, după ce şi-a pierdut iubitul căzut de pe stâncă în apă, s-a transformat în sirenă şi cântând îi blestema pe pescari ca atunci când vor privi stânca, bărcile lor să se scufunde şi ei să piară în apele Rinului. Numele Lorelei provine din două cuvinte: „lureln”, care înseamnă murmur şi „ley”, care înseamnă rocă. În portul Sankt Goarshausen există o sculptură a sirenei Lorelei. De asemenea, în Viena, în faţa Operei există o fântână  a celebrei sirene, cu mai multe statui care reprezintă fiecare durerea, dragostea şi răzbunarea.  

Heinrich Heine a compus poemul "Die Lorelei" având ca inspiraţie legenda acestei nimfe ucigătoare, iar Franz Liszt a transpus poemul în muzică.

În ceea ce o priveşte pe Lorelei a lui Teodoreanu, se pare că acesta i-a pregătit destinul imediat după ce a creat-o.

Ce-mi place la The NY Times...Great Homes and Destinations

„Totul cu măsură. Omul este măsura tuturor lucrurilor” Protagoras

De câţiva ani încoace o dată pe lună sau atunci când îmi amintesc tipăresc în fereastra de la Chrome cele două litere magice pentru unii, „n” şi „y”, iar restul vine de la sine, deoarece laptopul meu mă duce direct unde vreau, adică pe site-ul celor de la The New York Times. Cum ajung pe prima pagină mă duc glonţ la secţiunea care mă delectează cel mai mult: Home&Garden şi de aici urmează toate slideshow-urile cu imagini şi detalii despre locuinţe sau mai bine zis case, de cele mai multe ori din SUA, dar şi din Europa (la un moment dat au prezentat la secţiunea „House Hunting” o casă de pe lângă Sibiu). E o încântare pentru ochii şi mintea mea să văd atâtea exterioare, grădini, interioare, decoraţiuni, ferestre albe de la care se pot privi tablouri incredibil de frumoase! Intru nu foarte des, deoarece accesul este limitat (poţi să deschizi maxim 10 articole, după care plăteşti) şi stau aproximativ 30-40 minute. Cu toate că preţul de acces nelimitat nu e prohibitiv, mie îmi place să rămână aşa: o plăcere scurtă. E ca atunci când aşteptam o zi întreagă să apară episodul preferat, nu vizionam compulsiv 10 episoade odată. Nu e doar o zi, ci o lună dar îmi place aşteptarea şi bucuria pe care o trăiesc. E mai bine să nu-ţi saturezi receptorii niciodată, pentru că dacă o faci s-ar putea să nu mai răspundă (se cheamă "downregulation"!). Şi gândidu-mă la dulcea aşteptare la care sunt supusă mi-a venit în minte această reflecţie care conţine atât de multă înţelepciune!

sursă foto

Pentru iubirile trecute...

Nu sunt fan al sărbătorilor de genul Valentine's, dar azi mi-am adus aminte de iubirile trecute, acelea din copilărie şi adolescenţă, acelea neîmpărtăşite, imposibile, neconsumate. Ştiţi voi, acele iubiri pe care le trăieşte majoritatea dintre noi, pe care le-aţi trăit şi voi într-o formă sau alta. Ele rămân, fără să ne dorim poate, iubirile perfecte. Mă gândesc cum ar fi fost ca ele să se fi consumat la acel moment? Îmi imaginez itinerarul pe care l-ar fi putut avea acele infatuări ale mele, dacă s-ar fi materializat mai mult. Aş fi preferat totuşi ca măcar în cazul unora dintre ele circumstanţele şi poate eu însămi să le favorizez mai mult împlinirea. Dacă mă gândesc însă mai mult, le prefer aşa neîmplinite, perfecte în imaginaţia mea. E firesc să ne gândim la primele iubiri cu nostalgie. E însă mai firesc, din cauză că evoluăm, ele să rămână în trecut şi să vină altele mai potrivite pentru ceea ce am devenit şi pentru ce ne dorim la maturitate.
Oare cei şi cele la care ne gândim noi se gândesc vreodată la noi? Am fost şi noi pentru ei o dragoste perfectă? Sau poate, într-o nepotrivire haotică, cei la care ne gândim noi, habar n-au de noi, ne-au uitat şi există alte persoane pentru care noi reprezentăm iubirea desăvârşită?

La mulţi ani!

Vă doresc multă pace în suflet în Noul An!

De-a v-ati ascunselea...

"That's a game we used to play

Hide and seek was its name"

De-a v-aţi ascunselea....unul dintre cele mai frumoase jocuri ale copilăriei. Îmi amintesc cu bucurie serile acelea pline de ascunzişuri, imposibil de căutat, de găsit, serile de vară de la ţară, pline de farmec, copiii cu care legai prietenii, de care te despărţeai cu atâtea regrete în luna septembrie, aşteptând următoarea vacanţă de vară să-i revezi...Au fost şi s-au dus...

I wish I had a river...

Imi place mult cantecul acesta, cu atat mai mult cantat de Robert Downey Jr. So, let's skate even on an imaginary river!

Michael Jackson a murit….

Ştiu că este cel mai vehiculat subiect de ştire din ultimele zile şi că toată lumea încearcă să facă audienţă pe seama lui. Eu nu vreau asta şi chiar dacă aş vrea, nu aş avea niciun rezultat pentru că blogul meu nu e în topul căutărilor. Vroiam doar să marchez cumva momentul şi să-mi manifest tristeţea. Eu am aflat vestea vineri dimineaţa, mergând cu autobuzul. Am fost şocată şi am suferit. Şi eu ca mulţi alţii credeam că Michael va trăi veşnic. Dar n-a fost să fie...Prima dată când a venit în România şi când am auzit de el eram la grădiniţă. Dar asta nu mă împiedică să-mi amintesc. Vârsta nu m-a împiedicat nici atunci să văd înregistrarea concertului de la Bucureşti. Câţi ani au trecut! De ce-mi pare rău? Pentru că o parte a memoriei mele afective se leagă de cântecele lui. Pentru că numele lui îmi aminteşte de vremuri trecute, de copilărie. Pentru că a fost un megastar şi pentru că a depăşit mediocritatea, dar această superioritate i-a adus şi sfârşitul. Pentru că a fost o persoană sensibilă şi cu multe suferinţe sufleteşti, pe care nu a reuşit să şi le rezolve. Nu trebuie să-ţi placă neapărat cântecele lui ca să suferi că a murit sau ca să-l apreciezi. Mă doare mai ales că nimănui i-a părut rău să-l vadă cum se distruge, că nimeni nu i-a sesizat frustrările şi că nimeni nu l-a ajutat necondiţionat. În fine, Dumnezeu să-l odihnească!
Am ataşat un link de la o melodie de-a lui care mă emoţionează puternic „Heal the world”: http://www.youtube.com/watch?v=iQ6wupB-5Fs

A fost o vreme...

"Pe harfa rasturnata a ierburilor tale, Vara, trupul si sufletul meu sunt inceputul unui mare cantec si tremurul mainii care-l cauta"
A fost o vreme cand citeam "Lorelei" si eram fermecata, cand alergam la fel ca si ea in iarba, vara la tara. A fost o vreme cand nici nu auzisem de mess, cand intalnirile si conversatiile se faceau "face to face", cand nu aveam nevoie de camera web ca sa ne vedem, cand totul se facea pe bune. A fost o vreme cand vorbeam la telefonul fix cu colega de banca si mai ales dupa ora 8, cand era mai ieftin. A fost o vreme fara mobile, fara cartele si fara oferte de abonamente. A fost o vreme cand efortul de a merge intr-un anume loc pentru a ne intalni cu prietenii ni se parea placut. A fost o vreme cand petreceam serile in aer liber sau cu o carte in mana, nu in fata unui laptop. A fost o vreme cand nu eram la curent cu stirile si cand uitam parola de la adresa de yahoo facuta de vreun coleg de clasa. A fost o vreme cand ascultam muzica la casetofon si cand inregistram pe casete melodii date la radio. A fost o vreme fara mp3 -uri, fara oameni cu casti in urechi, izolati in metrou si chiar a fost o vreme fara metrou si fara pensionari in autobuze care te ridica de pe scaun. A fost o vreme cand mergeam pe jos la scoala si ajungeam repede. A fost o vreme cand eu eram Luli, cand adolescenta poposise in viata mea. M-a luat pe nepregatite, am trait-o fara sa stiu ca era acolo, mi-am dat seama abia dupa ce s-a sfarsit. S-a dus si bacalaureatul cu toate emotiile lui, asa ca am depasit perioada Luli. Timpurile acelea pline de romane, timp liber si iubiri neimpartasite sunt nepretuite. Prieteniile si confesiunile au ramas si ele in urma. Maturitatea e o povara grea si dificil de acceptat. Lorelei a plecat, cu tot farmecul pe care il avea. Cat de incantator si emotionant era romanul in adolescenta si cat de neverosimil imi pare astazi. Poate ca si din cauza ca nu ma mai regasesc in Luli, pentru ca varstele noastre nu mai coincid. Romanele sunt si ele scrise pentru anumite categorii de oameni si de varste. Daca nu le-ai citit la o anumita varsta, nu le mai citi de loc!
Trupul si sufletul meu au ajuns deja la strofa a doua a cantecului....

Am revenit!

A trecut ceva timp de cand nu am mai scris pe blog, mai ales ca trebuia sa continuu comentariul la "Jane Eyre" pe care l-m promis, dar timpul asta care nu-mi da pace si se scurge cu atata repeziciune...Si acum sunt obosita, dupa o zi plina, dar mi-am propus sa scriu ceva in seara asta, pentru ca nu-mi doresc sa treaca luna noiembrie goala, lipsita de lectura! Vreau ca lumea sa aloce o mica parte din timp lecturii, sa citeasca macar o carte pe luna, iar daca mesajele mele constituie o motivatie, un imbold chiar si pentru un singur om, asta nu ma poate face decat fericita! Dupa cum am mai spus, nu am studii de specialitate si nici nu ma consider talentata in domeniu, eu doar incerc sa-mi exprim parerea legata de o carte citita si vreau la randul meu sa aud si versiunile celorlati. Mai am foarte putin de citit la un roman care se numeste "Sotia calatorului in timp" si astept cu nerabdare sa-l comentez! Dupa o cautare pe google mi-am dat seama ca exista si un film dupa "Time Traveler's Wife", cu o actrita care mie imi place foarte mult: Rachel McAdams (in caz ca numele asta nu va spune nimic, este vorba de actrita care a jucat rolul principal din The notebook). Filmul nu a fost inca lansat, dar astept cu sufletul la gura momentul, pentru a-l urmari. Dupa cum spuneam, n-am uitat nici de Jane Eyre, asa ca pregatesc si o continuare a comentariului acestei carti. In fine, va urma...in curand!