Una dintre cele mai frumoase plăceri
ale vieţii este aceea a călătoriei, a descoperirii lumii, a cunoaşterii
locurilor cele mai îndepărtate. Îmi doresc să văd cât mai multe din aceste
locuri, dar în ultima perioadă mă fascinează America de Sud, despre care mă
documentez pe zi ce trece. Pentru că sunt foarte încântată de descoperirile
mele în ceea ce o priveşte o să tot povestesc aici despre ea.
Azi
m-am hotărât să scriu câteva rânduri despre Venezuela, nume a cărui inspiraţie pare a fi frumosul oraş italian, Veneţia. Poate e de prisos, dar o să vă
reamintesc capitala Venezuelei: Caracas (pe numele său complet Santiago de Leon de
Caracas). Multe din frumuseţile care ocupă loc pe podiumul Miss Univers sunt de
origine venezueleană.
Locuinţele
lacustre (numite palafitos) de pe lacul Maracaibo i-a amintit lui Amerigo
Vespucci de Veneţia, determinându-l să numescă noul pământ descoperit
Veneziola. Lacul Maracaibo este o zonă care a atras multă populaţie venezueleană
datorită resurselor de petrol, dar şi pescuitului. În anii 2000 lacul a fost
infestat de lintiţă (o plantă de mici dimensiuni din familia Lemna),
autorităţile dar şi magnaţii din industria petrolieră investind sume uriaşe
pentru îndepărtarea lintiţei, activitate greoaie şi redundantă prin prisma
timpului scurt de reproducere al lintiţei (în doar două zile, dimensiunile
ocupate de plantă se dublează). Deşi nu este toxică pentru peşti, ea le poate
dăuna consumându-le oxigenul necesar supravieţuirii. De asemenea liniţa
împiedică pescuitul şi circuitul vaselor de mici dimensiuni. În afara acestor
pagube lintiţa poate favoriza colonizarea bacteriilor.
Părăsind
lacul Maracaibo, atunci când vorbim de Venezuela trebuie să pomenim obligatoriu de Salto Ángel, cea mai înaltă cascadă din lume, cu o înălţime de 979 de
metri, ce coboară de pe platoul Auyantepui în Parcul Naţional Canaima.
În
afara geografiei spectaculoase, aportul Venezuelei în istorie este
incontestabil. Eliberatorul Simon Bolivar (şi eu care credeam până de curând că
era bolivian!) era originar din Venezuela. Aşadar, nu e de mirare că moneda
naţională se cheamă bolivar!
Fotografia (sursa foto) este destinată să ofere o imagine despre cum arată lintiţa, plăntuţa ce le
consumă încă suficienţi bolivari din buget venezuelenilor.
Am
pus mai jos două videoclipuri de pe youtube cu unii dintre cântăreţii lor
preferaţi (cel puţin aşa spune google!), Franco de Vita şi Ricardo Montaner:
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu